Despre vin și ciocolată

Stella-and-Chocolate-1

Poza de aici

Ciocolata și vinul: două plăceri care nu trebuie să se excludă una pe cealaltă. Dar cum să le asociem?

Deseori când ne gândim la un cadou pentru cei dragi, inevitabil ne vin în minte 2 idei: ciocolata și / sau vinul. Sunt lucruri de dăruit cu care nu vom da niciodată greș, cu condiția de a alege produse de calitate. Și potrivite pentru cei care le primesc.

Dar nu este singura condiție…

Ce-ar fi dacă am asocia aceste două cadouri, astfel încât să nu oferim “doar” niște alimente, plăceri de moment, ci adevărate experiențe. Mai ales pentru cei cărora le plac degustările.

Puțini știu acest lucru, dar ciocolata merge de minune cu vinul. Doar că nu orice ciocolată merge cu orice vin. Trebuie să știm să asociem tipul de ciocolată (înveliș, glazură, miez) cu soiul de vin. Altfel experiența va fi una regretabilă. Iar asta pentru că, de exemplu, dulceața ciocolatei nu este compatibilă cu un vin sec. Pe de altă parte, senzația de amar a ciocolatei negre nu este compatibilă cu taninul din vinul roșu.

Ambele produse sunt în general dominante: aromele pronunțate necesită atenție individuală a degustătorului.

Parcă se află în competiție pentru aceleași papile gustative. Tocmai de aceea este bine de știut, înainte să cumperi, cum anume poți asocia vinul și ciocolata.

Din exeperiențele pe care le-am avut la diferitele degustări la care am participat dar și din conversațiile cu experți în ale vinului și ciocolatei sau din articolele de specialitate, am dedus câteva asocieri simpatice între ciocolată și vin, unele testate deja. Ideea principală ar fi ca dulceața vinului să o depășească pe cea a ciocolatei.

 

ambiance9

Tocmai de aceea pralinele ganache se îmbină armonios cu un vin fortifiat (Porto, de exemplu).

Ciocolata neagră se va asocia foarte frumos cu un vin de desert, alb-închis și dulce-intens; acele vinuri obținute din struguri “uscați” la soare, cu o puternică concentrație de zahăr.

De asemenea, specialiștii recomandă lângă o ciocolată cu lapte, un vin Muscat. Două produse clasice. Aroma florală intensă a vinului completează dulceața discretă, cremoasă a ciocolatei cu lapte.

Să nu neglijăm nici ciocolata albă: gustul original de unt de cacao cere un vin Lambrusco, dulce sau foarte dulce (amabile sau dolce). Iar ciocolata cu caramel cere un spumant dulce, poate chiar un Prosecco, cu ale sale arome fructate. Toate pralinele cu adaos de nuci, arahide, alune se asociază bine cu un vin fortifiat, de genul Sherry.

Sugestia mea ar fi să încerci mai multe combinații și să îți dai seama care se potrivește mai bine. Și mai ales, de ce. Oricare ar fi combinația pe care o experimentezi, încearcă să nu exagerezi. Știu că este vorba de plăceri care dau dependențe, dar o degustare corectă, din care să rezulte experiențe unice, se face cu răbdare.